Sunt oameni care, cateodata, mai mult sau mai putin constient, se inchid intre ziduri, nu neaparat ca le e frica, dar se gandesc ca e cea mai buna alegere... Dar nu e! Pentru ca lucrurile nu stau. Lumea se schimba, se misca, e mereu alta, noua. E o iluzie ca mai tarziu a-i gasi-o la fel... Nu e niciodata la fel. Si-atunci ai nevoie mereu de curajul de a trece dincolo de poarta. Si, chiar daca dincolo s-ar putea sa fie lei, trebuie sa-i infrunti, asa cum iti infrunti si proprii demoni.
Oricum, sa ramai intre ziduri nu e o solutie. Toate zidurile se vor prabusi la un moment dat. Si, decat sa te striveasca, mai bine iesi tu, le parasesti si treci dincolo de poarta. Ca un fluture ce-si paraseste crisalida, iti parasesti ispititoarea si confortabila cetate, pentru a putea fi tu in lumea cea mare.
Sa treci dincolo de poarta! Sa fii tu!

Cand ai nevoie de forta stancilor, apei, padurilor, drumul greu, de munte, pe care ajungi pana sus, aproape de cer, deasupra celor ce te dor, deasupra celor de zi cu zi, care nu te lasa sa vezi prea departe, te istoveste si te inalta.
Perspective nebanuite, noi si interesante, ti se deschid dupa fiecare stanca, dupa fiecare cadere de apa, dupa fiecare padure, si intelegi ca limitele cele mai dure sunt cele pe care ti le pui singur, chiar fara sa-ti dai seama.
Drumul de munte, drumul pe care devii si te descoperi, cu bucurie, asa cum nici nu credeai ca ai putea fi, trebuie sa-l urci pana cand ceva magic ti se intampla si forta muntelui o gasesti in tine si cele de zi cu zi ti se par simple, rezolvabile, de infrant, pana cand limitele tale devin altele si-ti dau libertatea de care ai nevoie ca sa te simti puternic, deplin, invingator.
Pana la urmatorul drum in Fagaras. De care cu siguranta vei avea nevoie.

Orice inceput este... o poveste de dragoste. Dragostea e la temelia oricarei constructii. Fie ca e vorba de o casa, de o biserica, de un drum, de un pod sau de un... brand. Dragostea creaza lucruri care dureaza.
De-asta cred ca povestea brandului romanesc Fares, unul dintre clientii agentiei noastre de PR, ARENA Communications, imi e atat de aproape si cred ca are atata forta.

La inceputul secolului trecut, tanarul farmacist Andrei Farago, care tocmai isi terminase studiile la Viena, se casatoreste cu fiica celor ce aveau farmacia La Leul de Aur din Orastie. Restul povestii il stiti. (Sau il puteti afla din emisiunea Rebecca de la Antena 2.) Dar de acolo a inceput totul...
Pasionat de remediile naturiste, Andrei Farago isi pune problema cum sa treaca la o organizare industriala a cultivarii si procesarii plantelor medicinale si astfel s-a infiintat prima cooperativa romaneasca de cultivare si procesare a plantelor medicinale, care si astazi, dupa 80 de ani, ne rasfata cu ceaiuri delicate, aromate, vindecatoare...

Mi-e asa dor de vacanta! De o vacanta in care sa ma bucur de locuri noi si vechi, de idei proaspete sau indelung pritocite, de oameni pe care nu i-am mai intalnit niciodata, de cel cu care plec la drum... Pana atunci visez cu ochii larg deschisi drumurile care ne vor aduce mai aproape, care ne vor face sa intelegem altfel locul in care traim si... lumea cea mare. Si ma rasfat cu o bucatica de ciocolata, care-mi da energia sa ma reapuc de treaba, sa ma reintorc din vis si sa rezolv problemele cotidiene...

Asa cum soldatii aveau in mod obligatoriu asigurata ratia de ciocolata, pentru a putea marsalui zile intregi, am si eu mereu rezerva mea de ciocolata care imi da energia, perseverenta, curajul de a ma lupta cu lucrurile de zi cu zi.
Cate ceva despre istoria ciocolatei si despre tipurile de ciocolata savurate de zei pagani, de regi crestini, de curtezane sau de... Casanova am discutat cu doamna Maria Terzian Barbu in emisiunea pe care o realizeaza pentru TVR 2, Impreuna in Europa.

Vine o vreme a analizelor obligatorii si a proiectelor necesare. La o discutie despre toate acestea m-a provocat Ana-Maria Spataru in cadrul emisiunii pe care o realizeaza pentru Radio Romania Cultural. E genul de discutie care te ajuta sa te regasesti, sa-ti structurezi ideile si directiile in care vrei sa mergi. E genul de discutie pentru care trebuie sa multumesti!

Un sfarsit si un nou inceput. Azi. De ziua mea. I Have A Dream.

Vinul indoit cu apa pe care grecii il savurau la banchete era semnul civilizatiei. Asemeni armurilor stralucitoare, asemeni legilor democratiei. Schimburile de idei si dialogurile veritabile se purtau in jurul unei cupe de vin. Deveneai cetatean in momentul in care erai demn sa primesti o cupa si o armura, in momentul in care puteai sa aduci sacrificii zeilor cetatii.
Vinul este un element central si al civilizatiei noastre crestine in care painea si vinul se transforma in trupul si sangele lui Isus Hristos. Vinul poate fi un miracol, poate fi o minune...

Astazi, ca sa puteti organiza o cina reusita, trebuie sa alegeti cu grija vinul potrivit. Despre vin si despre retetele cu vin puteti sa-l ascultati pe Dan-Silviu Boerescu in filmul realizat de doamna Maria Terzian Barbu, pentru emisiunea Impreuna in Europa, de pe TVR 2. Puteti afla si alte obiceiuri despre bautul vinului, despre sprituri, despre vinul fiert cu scortisoara, al carui miros mi-l amintesc si acum si care, in iernile geroase din copilaria mea, se impletea cu mirosul de tutun din batista bunicului meu...

Rasfatati-va, dar nu exagerati! Chiar daca Moisil v-a furnizat un argument pe care l-ati putea invoca... Cu un farmec de matematician, spunea ca fiecare om are dreptul la un pahar de vin, dar dupa ce bei un pahar de vin esti deja un alt om...

Stiti la ce visez? La micul dejun impreuna cu iubitul meu, intr-o zi de duminica. O cafea cu lapte, un croissant si toate zambetele unei dimineti linistite, de sarbatoare. Un mic dejun frantuzesc, pe care, e drept, inca n-am ajuns sa-l savuram in Bretania, dar care e cel mai frumos inceput pe care il poate avea o zi...

Urmeaza cafeaua de la birou, cafeaua cu partenerii de afaceri, cafeaua cu prietenii. Cafeaua pe care o bei de unul singur, acasa sau pe terasa unei cafenele, gandindu-te care ar putea fi cea mai buna solutie la problema care te macina, care ar fi cea mai buna turnura pe care i-ai putea-o da povestii pe care o scrii, textului care te bantuie... Dar gustul cafelei cu lapte din dimineata de duminica e singurul care imi da linistea ca lucrurile se aseaza pana la urma in matca lor fireasca.

Sau, daca va e dor de o cafea mai tare, turceasca, cu caimac, gasiti secretele retetei si in filmul realizat de doamna Maria Terzian Barbu in cadrul emisiunii Impreuna in Europa, de pe TVR 2, la care am avut placerea sa fiu invitata alaturi de doamna Ulvan Abibula din partea Uniunii Turcilor din Romania. Si-am savurat si o cafea cum numai bunica mea mai stia sa faca!

Daca sunteti invitati la o ceasca cu ceai, nu refuzati! E o invitatie la cunoastere reciproca, la descoperirea comuna a miracolelor acestei lumi, la perceperea celor ce zac in cotidian, dar sunt ascunse privirii grabite, centrate doar pe interesul de moment... E inceputul unui drum de mai bine de o mie de pasi... Se spune ca ceremonia ceaiului, descrisa de Okakura Kakuzo in Cartea Ceaiului, nu poate fi inteleasa de catre occidentali. Dar ceaiul ne dezleaga si noua limbile... Ne ofera necesarul moment de ragaz pentru a ne putea apleca asupra sinelui nostru si pentru a-l descoperi cu adevarat pe cel de langa noi. Ne da forta, ne ajuta sa ne redescoperim sensibilitatile, visele, dorintele si, poate, uneori, curajul de a le face sa se intample, curajul primului pas. Pentru ca, pana la urma, chiar si drumul de o mie de pasi incepe tot cu primul pas...

O invitatie la o cana cu ceai, a lansat si doamna Maria Terzian Barbu invitatilor sai in cadrul emisiunii Impreuna in Europa, pe care o realizeaza pe TVR 2. Am fost incantata de aceasta invitatie cu atat mai mult cu cat, ani de zile, am lucrat pentru promovarea unor ceaiuri de calitate pe piata de la noi si, de-a lungul timpului, m-am documentat despre cultura ceaiului pe diferite meridiane. Cu bucuria de a descoperi profesionalismul realizatorilor acestei emisiuni, va invit si eu la o cana cu ceai... Cred ca e o invitatie potrivita unui stil de viata Dacic Cool.

E deja o buna bucata de timp de cand discutam in mod intens despre brandul de tara. Intr-un fel ar parea justificat, pentru ca, astazi, ceea ce nu este un brand practic nu exista. Dar brandul nu se creaza substituind realitatii o imagine oarecare, oricat de creativa si de memorabila ar fi aceasta. Imaginea unui brand trebuie sa corespunda realitatii si valorilor reale ale acelui brand. Imaginile mincinoase de brand aduc, in timp, prejudicii mult mai mari decat pretinsele avantaje.

Nu poti sa mediatizezi Romania drept tara in care sunt calarite zebrele. A existat, e drept, si un curent al imaginii negative... Clipuri publicitare pentru paste de dinti in care vedeai cum ii cad omului dintii din gura. Pe aceasta directie sigur ca poti sa creezi drept imagine emblematica pentru Romania cea a unei tari in care vei fi agresat de vampiri ce coboara asupra ta in zbor planat, incercand sa exploatezi imensa publicitate facuta in jurul cartilor si filmelor cu Dracula, vampirul din Carpati. La fel de bine am fi putut porni de la eticheta castigata la inceputul anilor ‘90, de "mancatori de lebede". Dar o astfel de campanie publicitara, caci mi-e si greu sa vorbesc in aceste situatii despre un brand, ne-ar aduce oare vreun beneficiu?

Spuneam ca am avut sansa sa cresc intr-un spatiu multicultural. Asta a insemnat, fara indoiala, posibilitatea de a intelege mai bine specificul altor traditii, dar si posibilitatea de a patrunde mai bine meandrele propriilor noastre traditii, cu multiplele lor semnificatii. Invatam infinit mai mult din diferente specifice, din trasaturi comune sau contrare, decat dintr-o izolare fortata. Am invatat sa iubesc, sa apreciez si, sper, cel putin, sa si inteleg mult mai bine valoarea si infinita bogatie a acestor traditii romanesti. Dar am invatat, in acelasi timp, sa respect si sa admir si traditiile celorlalte culturi cu care m-am intalnit. Sunt traditii care au dainuit laolalta mai bine de o mie de ani si sunt altele care de-abia isi serbeaza centenarul, la fel precum alte comunitati cu traditiile lor de-abia se infiripa acum. Am invatat sa iubesc Romania vie si reala, asa cum este ea, cu toti oamenii si cu toate traditiile lor. Am fost fericita sa vad ca unii chiar ne-au scris si sper din tot sufletul sa ne scrie in continuare cat mai multi. Dar am mai invatat ceva…

Am invatat ca, daca vorbim despre romani, nu ne putem uita doar in interiorul unor granite vremelnice, indiferent ca sunt cele de azi sau din alte timpuri. Indiferent ce vor sa spuna unii sau altii, romani sunt si cei din Basarabia. Si sunt nenumarati cei care ne-au dat de-a lungul timpului adevarate lectii de simtire romaneasca. Nu cred ca cineva are dreptul sa-i judece, pentru nu stiu ce lucruri reale sau inchipuite, si nici macar sa-i plangem. Cred ca este necesar sa incercam sa-i intelegem si sa-i iubim, asa cum este normal sa se iubeasca si sa se ajute intre ei fratii. La fel cum nici pentru ei nu este usor sa ne inteleaga si, poate, sa ne ierte. Despartirile atat de lungi si de tragice sapa adevarate brazde peste care nu e usor sa treci, dar care, daca esti cu adevarat puternic, in sufletul si cugetul tau, pot face solul cu atat mai roditor. Incercarile, cu cat sunt mai dure cu atat te intaresc mai mult.

Cand deschizi un blog, se obisnuieste sa incepi cu o justificare sau cu o declaratie de intentie. Si, cum acest blog este parte din proiectul Dacic Cool, demersul devine cu atat mai complicat, pentru ca Dacic Cool nu este o idee venita peste noapte, ci este un vis ce a crescut in timp, parcurgand un drum complicat, cu multe meandre, provocari si solutii neasteptate.